Maru' lu' Adam
Teologia si mitologia au avut intotdeauna un rol crucial in explicarea originilor si dezvoltarii umanitatii. In traditia iudeo-crestina, povestea lui Adam si Eva
reprezinta un astfel de mit originar, care poate fi interpretat si ca o metafora pentru nasterea constiintei umane.
In acest sens, Eva poate fi vazuta ca simbol al laturii feminine si emotionale ale constiintei (care s-a dezvoltat de fapt din latura masculina, rationala - din "coasta
lui Adam"). Ea este cea care, motivata de curiozitate si impuls, ia marul
cunoasterii si il ofera lui Adam. Acest act declanseaza transformarea, evolutia de la un stat de constiinta primitiva la una complexa si multi-dimensionala.
Adam, pe de alta parte, poate fi interpretat ca reprezentnd latura masculina si rationala a constiintei. Este el cel care, dupa a fi primit marul de
la Eva, accepta
consecintele si impreuna patrund in lumea complexitatii si diferentierii (isi vad "goliciunea" si "se rusineaza"). Astfel, in acest dialog intre feminin si masculin, intre
emotie si ratiune, are loc nasterea
constiintei umane asa cum o cunoastem.
Povestea lui Adam si Eva poate fi, astfel, privita nu doar ca un mit despre pacat si pedeapsa, ci si ca o poveste despre evolutia umana si dezvoltarea constiintei. Este un
dialog intre doua principii complementare, care impreuna contribuie la complexitatea si frumusetea experientei umane. De fapt
"pacatul" a fost trezirea dintr-o stare de "ne-constiinta", in care trairile sunt idilice si fara griji - tocmai pentru ca nu exista constiinta. Iar "pedeapsa" a fost
tocmai,
trezirea omului intr-o stare in care nu doar ca este constient de mediul care il inconjoara, dar trebuie pe deasurpa sa isi exercite fortele asupra acestui mediu, sa il
schimbe si sa il modeleze, ca sa il faca habitabil pentru un om care e constient - de fapt - pedeapsa lui Adam. Pe cand Eva a fost pedepsita cu "chinurile facerii" - ca
veterinar de multe ori m-am intrebat cum percep animalele durerea din timpul nasterii? In mod clar si edivent, au si ele dureri, insa intrebarea e cum se raporteaza la
aceasta durere intr-o dimensiune temporala? Isi aduc aminte de ea dupa ani si ani, ca o femeie? O percep ca pe un proces normal? Constientizeaza durerea ca ceva intrinsec
nasterii?
Alegoria lui Adam si Eva ne invita sa reflectam la natura duala a constiintei noastre, la echilibrul delicat dintre emotie si ratiune care defineste umanitatea. Este o
poveste care imbogateste intelegerea noastra despre noi insine si despre lumea in care traim.
Un mare rabin zicea odata ca doar un idiot ar interpreta Torah ad-literam. Hai' sa nu fim idioti.