Der schoenste Platz der Welt - 2020
Acest colaj este un tapet bogat ce combina elemente ale naturii, text stiintific si fragmente de fraze germane. Figura centrala este un chip creat din hartie incarcata cu
text, posibil din jurnale stiintifice, asa cum indica termeni precum "celula", "Receptor pentru Celula T" si "Angiogeneza". Acest lucru ar putea sugera o tema a
identitatii umane fiind intrepatrunsa cu sau emergenta din cunoastere si stiinta.
In jurul figurii se afla diverse imagini de peisaje serene si pitoresti, cu fraze
precum
"Der schonste Platz der Welt" (Cel mai frumos loc din lume) si "Ein Fest der Farben" (O sarbatoare a culorilor), care ar putea celebra frumusetea naturala a lumii. Salutul
"Gruezi", o salutare elvetiana germana, ancora colajul intr-un context cultural specific. Fraza "Ihr Bonus auf einen Blick" (Bonusul dumneavoastra la o privire)
contrasteaza cu elementele naturale si stiintifice, posibil critica modul in care stimulentele comerciale sunt omniprezente, chiar si in contextul naturii si
stiintei.
Colajul poate explora intersectia descoperirii umane, a lumii naturale si a comercialismului. Acesta stimuleaza reflectia asupra modului in care stiinta este comunicata si
comodificata, si cum gasim sens si frumusete printre aceste sfere intersectate. Lucrarea continua explorarea vizuala a artistului a temelor precum identitatea, natura si
impactul culturii consumatorului asupra ambelor.
Tags: golus
The Golden America
Nu. Nu am disparut. Am luat o mica pauza, fiindca din Mai anul trecut am inceput un nou job.
Ma intrebam azi, uitandu-ma la un concert Dave Tarras din 1978, unde
dracu a disparut America, asa cum visat-o noi toti Est Europenii (ca si Dave Tarras, Max Goldberg si Samuel Beckerman, cei care canta in videoul de mai jos, acum 46 de
ani.
Ei au ajuns acolo ucraineni, romani si unguri.
Si au devenit americani.
Fiindca au vrut sa devina americani si s-au intagrat. Si America i-a
primit. Evident ca erau si acolo rasisti la acea vreme, dar nu contau in "the big picture".
Dave Tarras, Max Goldberg si Sam Beckerman fac parte acum din mostenirea
culturala a Americii, asa cum fac parte si din cea Ucraineana/Rusa (fiinda pe vremea cand Dave Tarras a plecat, era Imperiul Rus), Romana si Maghiara - mostenirea tarilor
din care au plecat.
Acum nu mai e vorba de asa ceva. In America de azi, care s-a schimbat de atat de mult timp ca nici nu imi mai amintesc cand a inceput
aceasta schimbare, se pune accent pe diferente, nu pe aspectele similare ca pe vremuri - si anume ca suntem toti oameni care vrem sa ne gasim un rost in lume. Iar fiecareo
face dupa posibilitati.
In America lui Trump, drojdia iese la suprafata.
Dar cei care au facut vin stiu ca drojdia se scufunda dupa ce se opreste
fermentatia.
Asa ca sa nu ne facem griji pentru prea mult timp. Vin vremuri nasoale, insa vor fi urmate de vremuri bune. Ca si acele vremuri cand Dave, Max si Sam
cantau Klezmer in New York in 1978.
Maru' lu' Adam
Teologia si mitologia au avut intotdeauna un rol crucial in explicarea originilor si dezvoltarii umanitatii. In traditia iudeo-crestina, povestea lui Adam si Eva
reprezinta un astfel de mit originar, care poate fi interpretat si ca o metafora pentru nasterea constiintei umane.
In acest sens, Eva poate fi vazuta ca simbol al laturii feminine si emotionale ale constiintei (care s-a dezvoltat de fapt din latura masculina, rationala - din "coasta
lui Adam"). Ea este cea care, motivata de curiozitate si impuls, ia marul
cunoasterii si il ofera lui Adam. Acest act declanseaza transformarea, evolutia de la un stat de constiinta primitiva la una complexa si multi-dimensionala.
Adam, pe de alta parte, poate fi interpretat ca reprezentnd latura masculina si rationala a constiintei. Este el cel care, dupa a fi primit marul de
la Eva, accepta
consecintele si impreuna patrund in lumea complexitatii si diferentierii (isi vad "goliciunea" si "se rusineaza"). Astfel, in acest dialog intre feminin si masculin, intre
emotie si ratiune, are loc nasterea
constiintei umane asa cum o cunoastem.
Povestea lui Adam si Eva poate fi, astfel, privita nu doar ca un mit despre pacat si pedeapsa, ci si ca o poveste despre evolutia umana si dezvoltarea constiintei. Este un
dialog intre doua principii complementare, care impreuna contribuie la complexitatea si frumusetea experientei umane. De fapt
"pacatul" a fost trezirea dintr-o stare de "ne-constiinta", in care trairile sunt idilice si fara griji - tocmai pentru ca nu exista constiinta. Iar "pedeapsa" a fost
tocmai,
trezirea omului intr-o stare in care nu doar ca este constient de mediul care il inconjoara, dar trebuie pe deasurpa sa isi exercite fortele asupra acestui mediu, sa il
schimbe si sa il modeleze, ca sa il faca habitabil pentru un om care e constient - de fapt - pedeapsa lui Adam. Pe cand Eva a fost pedepsita cu "chinurile facerii" - ca
veterinar de multe ori m-am intrebat cum percep animalele durerea din timpul nasterii? In mod clar si edivent, au si ele dureri, insa intrebarea e cum se raporteaza la
aceasta durere intr-o dimensiune temporala? Isi aduc aminte de ea dupa ani si ani, ca o femeie? O percep ca pe un proces normal? Constientizeaza durerea ca ceva intrinsec
nasterii?
Alegoria lui Adam si Eva ne invita sa reflectam la natura duala a constiintei noastre, la echilibrul delicat dintre emotie si ratiune care defineste umanitatea. Este o
poveste care imbogateste intelegerea noastra despre noi insine si despre lumea in care traim.
Un mare rabin zicea odata ca doar un idiot ar interpreta Torah ad-literam. Hai' sa nu fim idioti.
Un soi de neam de Lobonti...
Mi-am schimbat parerea intre timp.
Tags: golus, cugetari, pentru-stefan-jitaru
Cum zice Bruno Latour - Noi nu am fost niciodata moderni
Care e diferenta, in adancuri si in fundament, intre omul de azi si omul de ieri?
Eu cred ca niciuna.
Azi ma gandeam la cum isi rationalizeaza omul sentimentele - fara sa intru in supra-analize gen Susan Sontag. Insa daca in trecut, omul isi explica
sentimentele prin vointa proniei divine, azi omul isi explica reactiile si latura emotionala prin prisma psihanalizei.
Spre exemplu, ca sa facem un
case-study:
Sunt la lucru si o niste colegi fac niste bancuri de rahat cu tente sexuale. Toti radem, insa multi, in adancul iminii si a sufletului, undeva ascuns,
traim un soi de arousal cum se zice in engleza. Toti radem, dar nimeni nu se arata ca gluma a trezit si niste trairi launtrice. Odata un batran evreu
ardelean ungur mi-a zis o vorba de duh la fel de ardeleneasca ca si autorul: inima omului se aseamana cu un carnat pentru ca nimeni nu stie ce e in
el.
Ei, daca traiam acum 500 de ani, ma gandeam ca arousal-ul asta vine de la diavol, si e de fapt o tentatie pe care eu trebuie sa o rezist ca sa ma
mantuiesc si sa ajung in Paradis. Mi-as fi facut multe auto-critici cum se zicea pe vremuri, pana sa ajung la o concluzie.
In zilele noastre, imi rationalizez aceasta traire, incerc sa-i gasesc un motiv din trecutul meu, un motiv independent de mine (la fel ca anterior, cu
influenta diabolica asupra omului), cum ar fi, simt acest feeling acum pentru ca atunci cand aveam 5 ani Mama nu mi-a cumparat inghetata si apoi am
vazut un ziar porno intr-un stand de ziare si de atunci asociez inghetata langa o femeie semi-nud cu astfel de ganduri. Practic, sunt armate de
psihologi pe care tu ii platesti, care ti-ar explica acest mecanism exceptional de bine, dupa ce au facut 3 sau 4 ani de facultate. Esti liber sa ii
platesti o caruta de bani ca sa isi foloseasca aceasta vasta experienta de 3 sau 4 ani ca sa iti analizeze sentimentele si trairile in cel mai
obiectiv mod posibil. Insa trebuie sa ii platesti cel putin 10 ani pana sa ajungi la concluzie. Intre timp, in cei 10 ani vei fi intrebat cum te face
asta sa te simti - ceea ce te poti de fapt intreba si singur. Suna dureros si amar. Insa nimic nu suna mai amar decat adevarul. Iar adevarul e
ca psihologii, coachii si instrucorii de toate felurile sunt noii preoti, rabini si imami pe care tu ii platesti ca sa te ajute sa te intelegi singur.
Orisicum, in ambele cazuri temporare avem un numitor comun. Incerc sa ma detasez de sentimentele mele si incerc sa le analizez cumva “obiectiv”,
prin prisma
gandirii
de moment. Incerc sa le rationlizez in limita gandirii contemporane. Incerc sa le fac cumva exterioare si sa le clasific ca sa le pot digera. Asta face
omul de mii si mii ani. Mecanismul e acelasi, insa difera doar forma mecanismului.
Daca intelegem asta trebuie sa ne intrebam de ce avem si am avut mereu acest mecanism. De ce am fost mereu nevoiti sa analizam “obiectiv” prin
prisma ratiunii, sentimentele. Orisicare au fost ele. Oare ce s-ar intampla daca am inceta sa facem asta? Cum ar evolua un sentiment singur, pe care nu
incercam sa il rationalizam?
Nu stiu, dar incerc sa aflu.
Pana atunci, sa ascultam un alt Klezmer de acasa
Raspunsul mamei mele la postarea anterioara
Am trimis postarea anterioara mamei mele, impreuna cu o fotografie a mormantului lui Tristan Tzara, pe care l-am vizitat in Februarie in
Paris...
Iata raspunsul ei:
"Kiki, eu iti multumesc pentru imaginea pietrei de mormint a lui Tristan Tzara, poet de origine evreiasca, nascut in Romania si fondator al
curentului estetic Dada, unul care a precedat modernismele europene. Chiar si amintirea lui ne arata ca Viata are un scop - de la cel primar, i.e
perpetuarea ei pe planeta pina la multe si variate alte scopur, cum ar fi cel “implinit” de romanul Tristan Tzara si de altii c si
de noi altii care - prin ceea ce sunt – cu “temerile”(fricile) fiecaruia, cu momentele de exaltare, cu altele de curaj si inaltare sufleteasca,
cu bucurii si cu necazuri, dar, in final cu infinit de variate “evolutii colective” si “pers care contureaza marea Existenta
omeneasca pe Pamint.
Noi de aceea am venit ca, fiecare si toti, sa Intelegem de ce si cum se face ca suntem aici si, fiecare prin lectiile pe care
le invatam din propriile experiente sa fim altceva in imensul cor al existentei…(nu neaparat mai buni sau mai rai- categoriile de bun rau
sunt omenesti si, intotdeauna, se raporteaza la asta, eu le inteleg in functie de Decalog[sau cele zece porunci]).
La Cluj a nins foarte mult,
e o iarna șoadă (ciudata si neobisnuita, ca plasare in timp), e totusi inceput de martie, cu zapada „grea”, adica plina de apa si cu oamneii
care visau, deja, la primavara dupa zece zile de instalare a ei. Ati vazut crocusii/brindusele inflorite si ghiceii din gradina precum si
zambilele din ghivesi, puse in sufragerie.
Asa si cu oamenii – ii cunosti in si din „parcur (drumul) care inseamna viata ta si care, la
rindu-i este doar un drum in marea Existenta omeneasca. Care are un scop, aceea de a te ajuta sa traiesti diferite experiente care – unele te
seaca de puteri (si iti afecteaza intregul tau sistem- cum ar fi compromisurile si abaterea de la morala – si ea „scrisa” in coduri c ne nastem
si pe care le dezvoltam – fiecare in contextul in care traim: tip de familie, anturaj, educatie, cultura, etc.
. Trebuie, deci, sa te
intrebi: de unde aceste coduri (prin care eu inteleg „semne” inculcate in mintea si sufletul tau. De unde – cum si cind au aparut ele,viata nu ar
avea un scop?
Scopul meu a fost sa il intilnesc pe Misha, sa va am pe voi, sa las in urma ceva (poate) si sa ratez, azi, plecarea cu
avionul la Bucuresti pentru ca ... mi-a fost frica ca avionul nu pleaca la timp si ca nu ajung acolo sa imi rezolv o treaba (aveam la dispozitie
numai intervalul 9-10). Repet, la Cluj ninge „de rupe” si avionul pleca la 7.00. SI, prin ceea ce am devenit in timp, nu mi-e rusine sa o spun
(adica, Egoul meu s-a mai temperat si am grija cu atentie de orice experienta care l-ar re-aduce la suprafata. Un OM adevarat isi tempereaza si
isi slefuieste Egoul pina la disparitia lui, cred eu..)
Kiki, m-a bucurat ceea ce ai scris. Pentru ca am inteles ca, cel putin eu si Misha nu
am
trecut degeaba prin viata noastra- parte si ea din marea Existenta omeneasca...
Te pupa,
Mama"
Paraphrasis in absentia
Am fost cam absent in ultima vreme. Nu inseamna ca nu am avut cugetari.
Am fost doar ocupat. In curand imi voi schimba jobul si ma bucur foarte
mult pentru asta.
Au fost ani grei in jobul trecut... grei dintr-un punct de vedere moral, nu altul..
Orisicum, ca sa nu uit si pentru propria-mi posteritate vreau sa scriu ceva ce aici, ceva ce am vazut pe un mormant din "Besoylem fun Montparnasse"
pe care l-am vizitat acum o saptamana.
"Scopul vietii este de a uita ca viata nu are niciun scop"
Ca sa iti scrii asa ceva pe piatra funerara ai nevoie de chutzpah... si nu era un mormant crestin...
Deus Vult???
Facand abstractie de tot scandalul pe seama campionatului mondial
de fotbal 2023, tocmai ce am citit ca suporterii englezi s-au dus in
Quatar, deci in Orientul Mijlociu, imbracati in
cruciati.
Umorul englezesc nu va disparea niciodata!
Va
ramane aici pe vecie, pentru ca Deus Vult.
Si poate ca e mai
bine asa. Eu cel putin il gust.