Cum zice Bruno Latour - Noi nu am fost niciodata moderni
Care e diferenta, in adancuri si in fundament, intre omul de azi si omul de ieri?
Eu cred ca niciuna.
Azi ma gandeam la cum isi rationalizeaza omul sentimentele - fara sa intru in supra-analize gen Susan Sontag. Insa daca in trecut, omul isi explica
sentimentele prin vointa proniei divine, azi omul isi explica reactiile si latura emotionala prin prisma psihanalizei.
Spre exemplu, ca sa facem un
case-study:
Sunt la lucru si o niste colegi fac niste bancuri de rahat cu tente sexuale. Toti radem, insa multi, in adancul iminii si a sufletului, undeva ascuns,
traim un soi de arousal cum se zice in engleza. Toti radem, dar nimeni nu se arata ca gluma a trezit si niste trairi launtrice. Odata un batran evreu
ardelean ungur mi-a zis o vorba de duh la fel de ardeleneasca ca si autorul: inima omului se aseamana cu un carnat pentru ca nimeni nu stie ce e in
el.
Ei, daca traiam acum 500 de ani, ma gandeam ca arousal-ul asta vine de la diavol, si e de fapt o tentatie pe care eu trebuie sa o rezist ca sa ma
mantuiesc si sa ajung in Paradis. Mi-as fi facut multe auto-critici cum se zicea pe vremuri, pana sa ajung la o concluzie.
In zilele noastre, imi rationalizez aceasta traire, incerc sa-i gasesc un motiv din trecutul meu, un motiv independent de mine (la fel ca anterior, cu
influenta diabolica asupra omului), cum ar fi, simt acest feeling acum pentru ca atunci cand aveam 5 ani Mama nu mi-a cumparat inghetata si apoi am
vazut un ziar porno intr-un stand de ziare si de atunci asociez inghetata langa o femeie semi-nud cu astfel de ganduri. Practic, sunt armate de
psihologi pe care tu ii platesti, care ti-ar explica acest mecanism exceptional de bine, dupa ce au facut 3 sau 4 ani de facultate. Esti liber sa ii
platesti o caruta de bani ca sa isi foloseasca aceasta vasta experienta de 3 sau 4 ani ca sa iti analizeze sentimentele si trairile in cel mai
obiectiv mod posibil. Insa trebuie sa ii platesti cel putin 10 ani pana sa ajungi la concluzie. Intre timp, in cei 10 ani vei fi intrebat cum te face
asta sa te simti - ceea ce te poti de fapt intreba si singur. Suna dureros si amar. Insa nimic nu suna mai amar decat adevarul. Iar adevarul e
ca psihologii, coachii si instrucorii de toate felurile sunt noii preoti, rabini si imami pe care tu ii platesti ca sa te ajute sa te intelegi singur.
Orisicum, in ambele cazuri temporare avem un numitor comun. Incerc sa ma detasez de sentimentele mele si incerc sa le analizez cumva “obiectiv”,
prin prisma
gandirii
de moment. Incerc sa le rationlizez in limita gandirii contemporane. Incerc sa le fac cumva exterioare si sa le clasific ca sa le pot digera. Asta face
omul de mii si mii ani. Mecanismul e acelasi, insa difera doar forma mecanismului.
Daca intelegem asta trebuie sa ne intrebam de ce avem si am avut mereu acest mecanism. De ce am fost mereu nevoiti sa analizam “obiectiv” prin
prisma ratiunii, sentimentele. Orisicare au fost ele. Oare ce s-ar intampla daca am inceta sa facem asta? Cum ar evolua un sentiment singur, pe care nu
incercam sa il rationalizam?
Nu stiu, dar incerc sa aflu.
Pana atunci, sa ascultam un alt Klezmer de acasa