Din Exil

Cugetari nocturne din exil

Ochii vad, inima cere

January 08, 2022 — C. Berce

Ma gandeam intr-o seara cum inima este de fapt singurul organ din corpul mamifer care nu doar intretine tot corpul, pompand sangele cu oxigenul si nutrientii atat de vitali in toate organele, ci se si auto-intretine prin circulatia coronariana. In acelasi timp, cardiomiocitele (celulele musculare care compun segmentul contractil al inimii) au un bai mare.

Spre deosebire de celelalte doua tipuri de celule musculare (musculatura neteda si striata), celulele musculare cardiace isi pierd capacitatea de a se divide destul de timpuriu. Ori mai bine spus, capacitatea lor mitotica scade exponential dupa varsta de 4 ani (Bergmann O. et al. Evidence for cardiomyocyte renewal in humans. Science. 2009;324(5923):98-102. doi:10.1126/science.1164680). Practic din cauza ca aceste celule nu se divid kosher, sau au o capacitate foarte redusa de a se divide/regenera, inima incepe sa moara prin propria inertie, dupa un timp. De aceea bolile cardiace sunt atat de grave. S-ar putea spune ca ne nastem cu un timer, cu un cronometru, in mod paradoxal, chiar in organul care ne da viata si care, in acelasi timp, isi da insusi viata. Acest timer devine fully operational doar la maturitate cand deja, cardiomiocitele noastre nu se mai divid eficient, in fapt, in perioada aceea a vietii cand deja avem discernamant Iar acest timer il putem prelungi sau scurta in functie de cum decidem sa ne ducem viata: bem mult? prizam multa cocaina? nu mancam sanatos? nu dormim destul? fumam ca un turc? Toate comportamentele astea compulsive au un efect cardiotoxic - in termeni pseudofilozofici, printr-un mod de viata destrabalat, fara masura, ne scurtam propriul timer - platim pentru placeri de moment cu timpul pe care il avem in aceasta lume - umorul negru al vietii. In acelasi timp, sa ne amintim de vorba aceea rumaneasca - a pune ceva la inima . Luam totul prea in serios? Punem prea mult pret pe aspecte pamantesti? Din nou, ne scurtam propriul timer prin faptul ca ne omoram propriile cardiomiocite. Ganditi-va putin ce sistem perfect coordonat e acesta?

Nu stiu cine l-a gandit, dar a stiut el/ea ce face...

Tags: cugetari, golus

Comments? Tweet